Minivacanță prelungită de Rusalii. Ce destinații turistice preferă românii

Minivacanță prelungită de Rusalii. Ce destinații turistice preferă românii
Publicat: 20/05/2018, 14:07
Actualizat: 25/03/2019, 19:34

„Cele mai solicitate destinații operate cu zboruri charter, din oferta Cocktail Holidays, au fost Sharm El Sheikh (Egipt), Dubai, Costa Brava, Costa del Sol și Costa Blanca. Solicitate au fost, de asemenea, circuitele în Israel și America de Est și programele sociale în Spania, cu plecări din București, Cluj-Napoca și Iași. Pentru vacanțele lor, turiștii au ales, în general hotelurile de patru și cinci stele, all inclusive, cu facilități SPA”, a declarat Maria Goicea, marketing manager Cocktail Holidays.

Pentru un sejur de șapte nopți cu all inclusive, hotel de 4-5 stele și transport charter avion (cu toate taxele incluse, asigurări medicale și storno), turiștii au plătit, în medie, 650 de euro/persoană. Exemple: Top Pineda Palace 4*, Costa Brava, cu plecare 26 mai, charter avion din București, sejur 7 nopți cu mic dejun – de la 510 euro/persoană, cu toate taxele incluse; Towers Rotana 4*, Dubai, cu plecare 26 mai, charter avion din București, sejur 7 nopți cu mic dejun – de la 534 euro/persoană, cu toate taxele incluse; Parrotel Beach Resort 5*, Sharm El Sheikh, cu plecare 26 mai, charter avion din București, sejur 7 nopți cu all inclusive – de la 560 euro/persoană, cu toate taxele incluse.

Ca oferte last minute, Cocktail Holidays oferă: Sharm El Sheikh, plecare 26 mai, charter avion, sejur 7 nopți + all inclusive – de la 475 euro/persoană, Cipru – Larnaca, plecare 24 mai, charter avion, sejur 7 nopți + all inclusive – de la 580 euro/persoană sau Circuit Israel, plecare 25 mai, transport avion, cazare 5 nopți cu demipensiune si tururi de oraș – de la 629 euro/persoană.

Maria Goicea a mai menționat că pentru perioada Rusaliilor 2018 „rezervările au pornit încă de la începutul anului, astfel că înregistrăm un grad de ocupare a zborurilor charter de peste 95%”.

Și Dan Dumitru, marketing manager Paralela 45, a subliniat că datorită zilelelor libere – a doua zi de Rusalii, luni 28 mai, și vineri, 1 Iunie – cei mai mulți turiști au decis să facă o punte, unind weekendurile. „Avem și turiști care au ales fie weekend-ul de Rusalii, fie pe cel de 1 Iunie pentru o minivacanță”, a spus oficialul.

Printre clienții Paralela 45, cele mai căutate vacanțe în România au fost cele pe litoral. „Sezonul de anul acesta se anunță promițător grație temperaturilor ridicate prognozate de meteorologi. De exemplu, pentru litoralul românesc, hotelurile din portofoliul Paralela 45 au tarife care pornesc de la 9 euro/persoană/noapte, un sejur de 6 zile ajungând la 120 de euro pentru 2 persoane cu mic dejun inclus”, a spus Dan Dumitru.

În străinătate, litoralul bulgăresc a ocupat primul loc în topul preferințelor turiștilor, probabil distanța fiind principalul motiv, dar și serviciile all-inclusive. Tarifele pentru 6 nopți în același interval pornesc de la 380 de euro pentru 2 persoane, în sistem all-inclusive, la hoteluri de 3 stele. Totodată, vacanța în Antalya și circuitul în Rusia au fost la mare căutare în această vacanță de Rusalii, acum fiind și renumitele nopți albe.

„Cererea este însă intensă și pentru munte sau balneo în perioada respectivă. De exemplu, la munte un sejur de 6 nopți pornește de la 124 de euro pentru 2 persoane într-o stațiune de pe Valea Prahovei, în timp ce pentru stațiunile balneoclimaterice tarifele de cazare încep de la 139 de euro pentru 2 persoane cu mic dejun inclus”, a mai spus reprezentantul Paralela 45.

Bugetele românilor care au ales această agenție au fost destul de diferite. Pentru un city break în Istanbul de 4 nopți cu autocarul, cazare la hotel de 3 stele cu mic dejun inclus, turiștii au plătit 189 de euro/persoană. Iar pentru o vacanță de Rusalii în Rusia, turiștii au plătit 1.135 euro/persoană pentru 7 nopți de cazare cu mic dejun inclus – 3 nopți în Moscova și 4 nopți în Sankt Petersburg.

„În acest moment, oferte last minute mai avem la câteva hoteluri de pe litoralul românesc în stațiunea Mamaia, unde un sejur de 3 nopți începe de la 201 lei/persoană în cameră dublă. Și au mai rămas câteva camere pe litoralul bulgăresc, unde prețurile încep de la 27 euro/persoană/noapte cu mic dejun inclus, sejururile fiind de minimum 3 nopți”, a mai arătat reprezentantul Paralela 45.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, vânzările agenției au crescut cu 10%, mult mai multe persoane făcându-și planurile de vacanță destul de devreme. Totodată, vremea bună și apropierea sezonului determină un număr foarte mare de turiști să achiziționeze din timp sejururile pentru sezonul estival, în intervalul iulie-septembrie. La mare căutare sunt în continuare ofertele pentru sejururi externe în special pentru destinațiile unde Paralela 45 operează curse charter: Turcia, Grecia, Spania, Portugalia, Croația.

În cazul clienților Happy Tour, unii turiști au preferat să unească weekend-urile, iar alții au dorit să meargă separat în Bulgaria, Paris – Disneyland, Lisabona, Tel Aviv, Barcelona sau Roma. „Cei mai mulți români au preferat să petreacă vacanța de Rusalii sau de 1 Iunie în city break-uri. Prin urmare, cele mai multe pachete au fost vândute către Disneyland Paris, Tel Aviv și Bulgaria”, a declart Daniela Țoncu, head of leisure Happy Tour.

Disneyland Paris a fost foarte căutat de familiile cu copii, în special pentru minivacanța de 1 Iunie, când sărbătorim Ziua Copilului. „Pentru vacanța de la sfârșitul lunii mai, românii au un buget de 600 euro/două persoane adulte pentru un city break de 3 nopți.

„Ca oferte last minute, avem o promoție pentru Disneyland, cu reducere de până la 20% la cazare și upgrade gratuit la demipensiune. Prin urmare, un pachet la Disneyland în perioada 31 mai – 3 iunie costă de la 1.092 euro pentru doi adulți și un copil în vârstă de 5 ani, cu demipensiune și acces gratuit în parc”, a menționat reprezentanta Happy Tour.

Vânzările agenției au crescut cu 10% în această perioadă, „lucru care se întâmplă în general în preajma zilelor libere”, a mai spus Daniela Țoncu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”